Agora Mobile -
16 octombrie 2019 Autentificare

Lidl Romania publică în primul său raport de sustenabilitate măsuri referitoare la 22 de teme de impact social, economic și de mediu

Eco | 8 Mai 2018

Raportul elaborat conform celor mai noi standarde internaționale de raportare non-financiară, Global Reporting Initiative (GRI), reprezintă o radiografie a activității Lidl România, luând în calcul impactul asupra mediului, societății și economiei, dar și măsurile asumate de companie pentru  o dezvoltare durabilă.

Cu un model de business responsabil, clădit pe principiul eficienței, Lidl România lansează, sub deviza Responsabili pentru noi, primul său raport de sustenabilitate. Documentul reprezintă un demers de transparență, care nu doar analizează integrat acțiunile de responsabilitate socială ale Lidl România, ci prezintă soluții concrete de creștere a eficienței business-ului și, în același timp, de reducere a impactului pe termen mediu și lung. În această inițiativă, compania s-a ghidat după standardele de raportare GRI, recunoscute la nivel internațional.

Raportul este structurat pe 22 de teme de impact pentru mediu, societate și economie, pe care compania le-a identificat în urma consultării celor mai relevanți stakeholderi ai săi: furnizori, autorități locale, organizații neguvernamentale, angajați sau asociații de business. Aceste teme au fost prezentate în raport și structurate conform celor cinci piloni de responsabilitate socială ai Lidl: Sortiment, Societate, Mediu, Angajați și Parteneri.

”Suntem conștienți de dimensiunea noastră în România – e suficient să ne gândim doar la milioanele de clienți care ne trec zilnic pragul sau la cei peste 5500 de angajați pe care îi avem în prezent. La fel de conștienți suntem și de impactul la nivel economic, social și de mediu pe care îl avem. În acest sens, avem o responsabilitate de care suntem conștienți și pe care o luăm foarte în serios. De la intrarea pe piața românească, noi am luat continuu măsuri de a ne reduce impactul negativ, însă, odată cu acest prim exercițiu de raportare, avem o imagine mult mai clară a ceea ce avem de făcut. În plus, pentru că acest raport se bazează în primul și în primul rând pe discuții cu cei mai importanți stakeholderi ai noștri, cărora vreau să le mulțumesc pe această cale că ne-au fost alături în acest demers, știm clar ce măsuri trebuie să luăm de acum încolo pentru ca acestea să fie cu adevărat relevante pentru ei”,  a spus Frank Wagner, Președintele Consiliului de Conducere Lidl România.

Principalele rezultate ale primului raport de sustenabilitate Lidl România

SORTIMENT – Ne-am angajat să oferim clienților noștri produse de calitate și, în același timp, sustenabile:

  • 326 de produse certificate s-au aflat pe rafturile magazinelor Lidl (FSC, UTZ, MSC, Rainforest Alliance etc).
  • Începând cu anul 2016, Lidl nu a mai comercializat ouă provenite de la găini crescute în baterii.
  • Pentru a asigura calitatea produselor, în perioada de raportare au fost efectuate 1.333 de verificări ale produselor.

 

SOCIETATE – Investim în societatea civilă, pentru a crea împreună un viitor mai bun:

  • 30 de organizații neguvernamentale din domeniile de mediu, educație și sănătate au fost sprijinite cu un total de 1,6 milioane de euro.
  • Au fost organizate 3 campanii de donații prin intermediul urnelor de la casele de marcat din magazine și 2 campanii de strângere de fonduri asociate ofertelor de produse din magazine, suma totala donată de Lidl în perioada de raportare, împreună cu clienții și angajații săi, fiind de 3.212.692 lei.

 

MEDIU – Facem demersuri constante pentru a contribui la un mediu mai curat:

  • Consumul de combustibil a fost redus cu 16%, iar distanța medie de transport pe ruta magazine - depozit a fost redusă cu 29%, de la 231 km, la 164 km.
  • 23.520,596 tone de deșeuri au fost colectate selectiv în anul calendaristic 2016 și trimise către centrele de reciclare (plastic, folie, carton, hârtie, baterii etc).
  • Din totalul de energie consumată, 44,89% a reprezentat energie regenerabilă.

 

ANGAJAȚI – Mergem dincolo de asigurarea condițiilor de siguranță și confort:

  • Lidl a investit continuu în formarea și dezvoltarea angajaților, implementând proiecte, training-uri și cursuri de perfecționare pentru toți angajații, în funcție de nevoile de perfecționare ale fiecăruia.
  • Colegii din magazine au beneficiat de 115.719 ore de formare.
  • Oferim asigurare medicală privată tuturor angajaților care au o vechime în companie mai mare de trei luni.

PARTENERI – Am crescut numărul de furnizori români cu care colaborăm și le-am oferit, totodată, sprijin pentru a crește împreună cu noi:

  • Numărul furnizorilor din România pentru produsele din tot sortimentul a crescut cu 24,12%.
  • Lidl a crescut numărul de articole achiziționate de la furnizorii locali pentru produsele din tot sortimentul cu 29,11 %, de la 1.192, la 1.539.
  • Lidl a facilitat exportul produselor românești în valoare de 21 de milioane de euro, contribuind astfel la dezvoltarea producătorilor locali.
  • Lidl a lansat primul proiect de revitalizare a soiurilor românești de legume și fructe, Cultivat în România, specific românesc, în parteneriat cu USAMVB, al cărui prim rezultat a fost roșia de Buzău 1600.

Datele incluse în primul raport de sustenabilitate al Lidl România sunt aferente perioadei 1 martie 2016 – 28 februarie 2017.

Alături de cei cinci piloni de responsabilitate socială ai Lidl România, raportul a urmărit și cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite și a fost auditat extern de către compania de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers (PwC).

Primul raport de sustenabilitate Lidl România poate fi consultat în întregime, aici.

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora